În martie onorăm şi ne aducem aminte cu recunoştinţă de eroii luptei împotriva tuberculozei

raa tb

În seara zilei de 24 martie 1882, Robert Koch, medic si savant German, îşi prezenta noua descoperire – Mycobacterium tuberculosis, bacteria care provoacă tuberculoza.

“Dacă importanţa unei boli este dată de numărul de victime pe care le face, atunci tuberculoza trebuie să fie considerată mult mai importantă decât cele mai temute boli infecţioase, ciuma, holera şi altele ca ele. Unul din şapte oameni mor de tuberculoză. Daca ne gândim doar la grupele de vârstă activă, tuberculoza face să dispară o treime, uneori şi mai mult.”

Pentru munca sa în combaterea tuberculozei, Robert Koch a primit, în 1905, Premul Nobel pentru medicină.

Au trecut peste 130 de ani şi cuvintele lui Robert Koch sunt încă de o dureroasă actualitate. Ultimile date culese de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că:

  • În 2014, 9,6 milioane de oameni s-au îmbolnăvit la nivel global iar 1,5 milioane au murit din această cauză;
  • Tuberculoza este între primele cinci cauze de mortalitate în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 15 şi 44 în ţările cu nivel de venit redus sau mediu.
  • Se estimează că 1 milion de cpii s-au îmbolnăvit de tuberculoză în 2014 iar 140.000 au murit din cauza bolii;
  • Tuberculoza este “ucigaşul” principal în rândul persoanelor HIV seropositive: în 2015, 1 din 3 persoane HIV+ au murit din cauza tuberculozei;

Veştile bune sunt că:

  • Rata mortalităţii pentru tuberculoză a scăzut cu 47% între 1990 şi 2015;
  • Un număr estimat de 43 de milioane de vieţi au fost salvate prin diagnostic şi tratament începând din anul 2000.

Dacă vrem ca până în 2020 tuberculoza să devină istorie este nevoie de participarea tuturor: pacienţi şi persoane afectate, profesionişti în domeniile medical, juridic, social şi psihologic, societate civilă, instituţii publice, autorităti centrale şi locale, guverne şi organizaţii internaţionale.

În calitate de membri în Parteneriatul Stop TB Romania şi Stop TB Internaţional ne-am asumat şi ne continuăm misiunea de a oferi servicii pacienţilor şi de a convinge factorii de decizie de la diverse niveluri cu privire la nevoia de a se implica în eforturile comune de eradicare a tuberculozei în România.

Ne dorim ca profesioniştii din sistemul medical să poată diagnostica într-un timp cât mai scurt orice formă de tuberculoză şi să poată administra tratament complet, corect şi de calitate tuturor pacienţilor. Pentru aceasta căutăm soluţii împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu PNPSCT, Agenţia Naţională a Medicamentului şi partenerii internaţionali: Fondul Global de luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei, Mecanismul Financiar Norvegian, Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Ne dorim ca pacienţii să beneficieze de suport social şi material pe perioada tratamentului administrat în ambulator. Pentru aceasta ne întâlnim cu primari, vice-primari şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale care au pârghiile necesare pentru a oferi pacienţilor şi familiilor acestora suportul necesar în comunitate.

Ne dorim ca tuberculoza să nu mai fie un pericol de sănătate publică iar persoanele afectate şi populaţia generală să beneficieze de măsuri adecvate pentru reducerea impactului acestei boli. Pentru aceasta ne îndreptăm cu propuneri către factorii de decizie de la nivel guvernamental central şi către puterea legislativă: proiectul de lege pentru pacienţii cu tuberculoză îşi urmează cursul, susţinem eforturile Fondului Global de a asigura sustenabilitatea proiectelor finanţate în România şi bugetarea Strategiei Naţionale de Control al Tuberculozei.

Ne dorim ca până în 2020 tuberculoza să fie istorie.