Comunicat de presă închidere proiect
„Nimic pentru noi fără noi”. Acesta este principiul de la care am pornit, acum doi ani, în implementarea proiectului „Implicare civică pentru o sănătate mai bună a comunităţii”, adresat persoanelor afectate sau la risc de tuberculoză şi/sau HIV care îşi doresc să fie voci mai puternice în comunităţile lor.
Implicarea cetățenilor în „viaţa cetăţii” a crescut vizibil în ultimii 10 ani şi este din ce în ce mai puternică şi eficientă. De multe ori, administraţia publică şi politicul reacţionează doar la presiune publică. De aceea, prin acest proiect ne-am dorit să contribuim şi noi la o societate democratică sănătoasă în care vocea comunităţii şi a persoanelor afectate de politici publice de sănătate să fie auzită.
Am făcut mai puternic Parteneriatul Stop TB România.
Suntem acum o reţea informală de 16 organizaţii cu multă istorie şi experienţă în spate în proiecte dedicate reducerii impactului HIV şi Tuberculozei asupra sănătăţii publice din România. Ne găsiţi aici, dacă vreţi să lucram impreuna: https://stop-tb.ro/.
Am adus alături de noi 38 de persoane afectate sau la risc de tuberculoză şi/sau HIV din toată ţara care îşi doresc să rezolve probleme în comunităţile lor. Am derulat traininguri despre ce înseamnă şi cum facem advocacy şi am discutat despre cum ne putem face vocea auzită, ca cetăţeni ce au dreptul de a contribui la implementarea politicilor publice din România. Avem şi o resursă foarte prietenoasă, un Ghid practic de implicare în politicile publice din domeniul sănătății pentru toţi cei care vor, pe viitor, să se implice în acţiuni de advocacy: https://stop-tb.ro/wp-content/uploads/2023/05/Ghid-practic-de-implicare-in-politicile-publice-din-domeniul-sanatatii_vFin.pdf?fbclid=IwAR26gekQkluaNccxqOh-6d2X-GhkjJG5V8fKjDAVnzszt3IfgAAKkD07_dU
Am dezvoltat două module de curs on-line „Sănătate publică pentru toţi” şi „Advocacy pentru sănătate publică”.
În mai puţin de 6 luni, aproape 250 de persoane din toată ţara au urmat cel puţin unul dintre modulele de curs. Conţinutul a fost creat de Dr. Marius Ungureanu, cadru didactic și cercetător în sănătate publică și sisteme de sănătate la Departamentul de Sănătate Publică al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Cele două module se regăsesc aici: https://www.elearning.raa.ro/ro/courses/sanatate-publica-pentru-toti/ şi https://www.elearning.raa.ro/ro/courses/health-advocacy-advocacy-pentru-sanatate/.
Am derulat 2 campanii anuale de informare şi conştientizare pe 24 martie, Ziua Mondială de luptă împotriva Tuberculozei.
Autorități locale și județene din 30 de județe ni s-au alăturat şi au iluminat aproape 60 de clădiri emblematice, pe 24 martie, în roșu, culoarea simbol a luptei împotriva tuberculozei. STB şi Metrorex au rulat videoclipuri scurte despre tuberculoză pe mijloacele de transport sau în stații şi numeroase spitale din Bucureşti şi din ţară au distribuit materialele informative realizate în cadrul proiectului.
Am derulat o campanie de advocacy la nivel central şi local împreună cu noii noştri aliaţi din toată ţara.
Am adunat de la cei 38 de participanţi la traininguri teme de interes pentru comunităţile din care provin, probleme pe care aceştia le doresc rezolvate. Nu ne-am limitat doar la situaţii legate în mod direct de sănătatea publică, ci ne-am uitat şi la probleme de mediu, de mobilitate urbană, educaţie pentru sănătate, locuire, respectarea drepturilor omului şi drepturilor pacientului etc., aspecte care, în mod direct sau indirect, influenţează gradul de sănătate al comunităţii.
La finalul acestui proiect ştim că trebuie să continuăm. Aşa cum cu o floare nu se face primăvară, la fel, cu o petiţie nu se schimbă lucrurile. Dar începutul este deosebit de important şi fiecare cetăţean care se implică, fiecare pas mic către rezolvarea unei probleme, ne arată că mergem înainte și nu stăm pe loc.
Va asteptam pe 30 ianuarie, la ora 11:00, pe Facebook (https://www.facebook.com/ParteneriatulStopTB), la conferința de inchidere a proiectului, unde vom povesti pe larg ce succese am avut și cu ce bariere ne-am confruntat.
Proiectul a fost derulat de Fundația Romanian Angel Appeal – Apelul Îngerului Român în parteneriat cu Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
Persoana de contact
Cristina Enache, Coordonator de Proiect, cristina.enache@raa.ro. 0721271470