Oltenia, „campioană“ în UE la tuberculoză (II) – „Titanicul de pe munte“, locul unde se tratează de un secol bolnavii de TBC

Un cer tulbure. A plouat peste noapte, mă­runt, chinuitor. Aerul e rece. Curat. După un drum pe cărări șerpuitoare, sus, în vârf de munte, se vede o clădire, ca o fortăreață. E Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“ din Runcu, Gorj. Locul unde mii de pacienți urcă anual. Unii se întorc sănătoși, alții își găsesc sfârșitul acolo. Cu o istorie impresionantă, „Titanicul de pe munte“, cum i se spune Spitalului din Runcu, ascunde între zidurile groase poveștile chinuitoare ale pacienților cu tuberculoză cărora boala la distruge plămânii.