Image Alt

Știre

   Stiri    Atelier de instruire organizat la Giurgiu

Atelier de instruire organizat la Giurgiu

De la Giurgiu colegul nostru Andrei Dobe ne transmite câteva gânduri și concluzii în urma atelierului de instruire organizat în cadrul proiectului pe care îl desfășurăm împreună cu UNOPA și Asoc. Pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multi – Drog Rezistentă .

Anul trecut numeroși specialiști au lucrat în a pune cap la cap o metodologie de lucru care se uită la nevoile complexe și diverse ale tuturor actorilor implicați în viața pacientului cu tuberculoză.



Apoi, am mers către acești actori și am dat înapoi comunității metodologia, care poate deveni o unealtă în promovarea serviciilor de calitate pentru pacienții cu tuberculoză.

Chiar și asa, nu îi putem cere comunității să adopte ceva ce ar putea să îi rezolve problemele, dacă nu întrebăm întâi care sunt problemele pe care le resimte?



În Giurgiu am descoperit că lipsa fondurilor, a conexiunilor de transport, a bunurilor materiale, dar și din sfera educației pentru sănătate sunt impedimentele care pot face implementarea strategiei dacă nu dificilă, măcar imposibilă.

Dar avem și soluții, pe care însăși actorii au reușit să le identifice. O numim zi încheiată cu succes sau cu speranța?

Proiectul este derulat de Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR) în parteneriat cu Fundația Romanian Angel Appeal – Apelul Îngerului Român , în perioada aprilie 2021 – martie 2023 și beneficiază de o finanțare de 249.468 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.