Situaţia medicamentelor anti-tuberculoase în România în 2020
- 5 medicamente esențiale în tratamentul tuberculozei rezistente lipsesc sau au dificultăți de achiziționare în România.
- 7 dintre medicamentele incluse în Programul Național pentru Tuberculoză lipsesc sau au dificultăți de achiziționare în România.
- 6 dintr medicamentele incluse în Programul Național pentru Tuberculoză din România nu mai sunt recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.
Acestea sunt, pe scurt, concluziile Raportului de Monitorizare privind disponibilitatea și accesul la medicamentele pentru tuberculoză în România, publicat de Fundaţia Romanian Angel Appeal în ianuarie 2020 (citiţi raportul integral aici: ).
România se află de mulţi ani în situaţia de a nu-şi îndeplini complet obligaţiile faţă de pacienţi, fie din insuficienţa fondurilor, fie dintr-o birocraţie care ţine cont mai degrabă de respectarea unor proceduri complicate şi îndelungate, în detrimentul slavării vieţii oamenilor.
Pentru ca un medicament anti TBC să ajungă de la producător la pacient sunt necesare aprobările și avizele a 12 departamente/agenții diferite. Birocrația excesivă și fragmentarea pronunțată a responsabilităților reprezintă rădăcina problemelor din domeniu.
Cauzele problemelor existente în prezent în achiziția medicamentelor anti tuberculoză în România includ:
- Birocrația procedurilor și fragmentarea excesivă a responsabilității în sistem: 12 departamente și agenții diferite sunt implicate în procedurile prin care achizițiile de medicamente anti TBC sunt realizate.
- Absența atribuirii unui preț maximal în catalogul național al prețurilor, rezultând imposibilitatea demarării achizițiilor centralizate.
- Un număr semnificativ de medicamente anti TBC nu sunt înregistrate pe piața din România
- Situația complicată a procedurii de achiziție centralizată
Raportul analizează modificările survenite în accesul pacienţilor la medicamente anti-tuberculoase de la momentul elaborării şi publicării primului raport, în 2017 ().
Privite în oglindă, se observă că unele recomandări de acum 2 ani nu au fost încă puse în aplicare.
Recomandări 2017 | Recomandări 2020 |
Menținerea obligației includerii medicamentelor anti-TBC recomandate de Organizația Mondială a Sănătății în lista națională de rambursare (actuala HG 720/2008). | Actualizarea oficială de urgență a Ghidului Național pentru Managementul Cazurilor de Tuberculoză Chimiorezistentă |
Pentru medicamentele care nu au autorizație de punere pe piață în România este necesară aplicarea de urgență a articolului 126a din Directiva 2001/83/CE (așa numita “clauză Cipru”). | Activarea clauzei Cipru prin implementarea în România a articolului 126a din Directiva Europeană 2001/83/CE |
Pentru medicamentele neincluse pe lista prețurilor de decontare, este necesară actualizarea de urgență a actului legislativ care prevede aceste prețuri de decontare. | Deblocarea procedurilor de atribuire de preț pentru medicamentele anti TBC aflate în această situație |
Finalizarea procedurilor de achiziție centralizată înainte de încheierea acordului-cadru în vigoare pentru a evita discontinuitățile în furnizarea medicamentelor. | Procedurile de achiziții centralizate în programul TBC pentru următorul ciclu trebuie să înceapă cel târziu în iulie 2020 |
Desemnarea unei persoane în cadrul Ministerului Sănătății cu o singură atribuție: prospectarea pieței în vederea organizării achizițiilor centralizate din Programele Naționale de Sănătate Publică și monitorizarea stocurilor/consumului de medicamente în timp real. | Reducerea birocrației inutile și numirea unui “Responsabil unic cu achizițiile în programul de TBC” care să coordoneze întreg lanțul de achiziție a medicamentelor necesare |
Rambursarea și achiziționarea din fondurile publice destinate programului național de TBC a medicamentelor „off-label” în România dar recomandate de Organizația Mondială a Sănătății în tratamentul tuberculozei | Crearea de alternative la achizițiile centralizate: contracte cost-volum sau distribuitori din spațiul UE |
Modificarea regimului legislativ sub care sunt rambursate medicamentele finanțate prin Programele Naționale de Sănătate Publică | |