Medicamentele nu sunt pixuri iar pacienţii nu sunt nişte statistici pe hârtie
Domnule Prim-Ministru,
Domnule Ministru al Finanţelor,
Domnule Ministru al Sănătăţii,
Acum 30 de ani, aduceam medicamente pentru infecţiile oportuniste şi le donam spitalelor pentru tratamentul a peste 2.000 de copii cu HIV/SIDA.
Acum 25 de ani, înfiinţam secţii de zi şi caravana mobilă de asistenţă medicală pentru 3.500 de copiii cu HIV/SIDA.
Acum 20 de ani, împreună cu alte organizaţii non-guvernamentale şi UNAIDS (Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA), am făcut posibilă legea care apără drepturile copiilor şi adulţilor cu HIV/SIDA. Inclusiv accesul neîntrerupt la tratamentul cu medicamentele anti-retrovirale salvatoare de vieţi.
De 4 ani ne rugăm de Ministerul Sănătăţii să aprobe Planul Naţional HIV/SIDA care prevede măsuri de prevenire, astfel încât să nu ajungem să tratăm pacienţi.
Astăzi ar fi trebuit să fim liniştiţi, pentru că, dacă există acces la tratament, persoanele cu HIV pot avea o viaţă lungă şi normală. Dar Guvernul României încalcă dreptul primordial al peste 17.000 de persoane, copii, tineri şi adulţi care trăiesc cu infecţia HIV. Banii pentru tratament ar fi trebuit să fie alocaţi de Guvern cu cel puţin 3 luni în urmă. Au fost alocaţi, însă, cu mare întârziere, în septembrie. Pacienţii cu imunitate slabită sunt purtaţi pe drumuri în plin val pandemic. Viaţa copiilor salvaţi acum 30 de ani şi a altor persoane diagnosticate cu HIV/SIDA este în pericol.
Prim-Ministrul Florin Câţu a dat banii Ministerului Sănătăţii cu picătura, din rectificare bugetară în rectificare bugetară, şi nici atunci suficienţi cât să se asigure integral tratamentul persoanelor incluse in Programele Naţionale de Sănătate. Uitând, ca mulţi alţi prim-miniştri ai României, ca medicamentele nu sunt pixuri iar pacienţii cu HIV sau tuberculoză nu îşi pot amâna tratamentul în aşteptarea bunăvoinţei Guvernului.
Am transmis acum 2 săptămâni, alături de colegii din alte organizaţii non-guvernamentale şi instituţii publice, o scrisoare către Ministrul Sănătăţii, atrăgându-i atenţia asupra situaţiei inacceptabile privind lipsa tratamentului pentru HIV/SIDA. Am solicitat şi o întâlnire urgentă cu Prim-Ministrul Cîţu, pentru a-i explica de ce nu se poate juca în acest mod cu bugetul Ministerului Sănătăţii. Evident, ca de atâtea ori în ultimii 30 de ani, nu am primit niciun răspuns.
Actul guvernării a fost unul ratat şi în acest Guvern. Responsabilitatea faţă de viaţa şi sănătatea cetăţenilor, practic raţiunea existenţei unui stat, s-a dovedit, încă o dată, mai puţin importantă decât răfuielile şi ambiţiile politice.
