Scrisoare deschisă semnată de peste 40 de organizații pentru reglementarea legală a camerelor de consum
Fundația Romanian Angel Appeal susține demersul de reglementare legală a Camerelor de Consiliere și Consum Supravegheat de Droguri încă din 2015, când a colaborat cu organizația Carusel la elaborarea Studiului de fezabilitate asupra camerelor de consum de droguri. În plus, studiile
Advocacy la firul ierbii in Romania
Peste 300 de localităţi, o cincime din România În octombrie 2015, Fundaţia Romanian Angel Appeal a început una dintre cele mai lungi campanii de advocacy din ultimii ani: întâlniri cu autorităţi locale din toată ţara. Obiectivul: să-i convingem pe decidenţi să-şi asume
Servicii de asistență comunitară integrată pentru tuberculoză în România
În România, tuberculoza nu mai este, din păcate, o poveste de când erau părinţii nostri tineri. Este o reală problemă de sănătate publică ce ne plasează pe locul I în Uniunea Europeană ca număr de cazuri noi în fiecare an.
Uniţi împotriva tuberculozei – 24 martie 2017
Vineri, 24 martie, între orele 19:00 și 20:00, Parteneriatul Stop TB România organizează evenimentul „Uniți împotriva tuberculozei”, sloganul lansat de parteneriatul internațional Stop TB pentru a marca Ziua Mondială de luptă împotriva Tuberculozei de anul acesta. Vom ilumina în roșu statuile
Uniți împotriva Tuberculozei – eveniment 24 martie 2017
Vineri, 24 martie 2017, în zona Piața Universității din București, Parteneriatul Stop TB România a organizat evenimentul „Uniți împotriva tuberculozei” sub sloganul lansat de parteneriatul internațional Stop TB pentru a marca Ziua Mondială de luptă împotriva Tuberculozei de anul acesta. Fundația
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei – București 2017
În conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, anual, pe data de 24 martie, peste tot în lume se marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, urmărindu-se în acest mod sensibilizarea populației generale, dar și a autorităților care sunt implicate
8 Mituri demontate despre Tuberculoză
Campania internatională lansată cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei este puternic orientată spre acțiune sub sloganul "Unite to End TB!" / “Uniti in lupta impotriva Tuberculozei!”. Partenerii care lucrează în domeniul controlului TB de pe tot globul au
De ce avem nevoie de o lege dedicata pacientului cu tuberculoza?
Acum doi ani, în primăvara lui 2014, alături de colegii de la Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, am început să gândim şi să lucrăm la primul proiect de lege adresat pacienţilor cu tuberculoză. De ce? Pentru ca noi,
Proiectul de lege privind măsurile de prevenire și control a tuberculozei a fost depus la Parlamentul României
Cu peste 100 de semnături de susţinere din partea deputaţilor şi senatorilor din diferite grupuri parlamentare, Proiectul de lege care urmăreşte reducerea impactului tuberculozei şi măsuri de susţinere a pacienţilor în România a fost înregistrat la Parlament pe 31 martie
Proiect de lege adresat pacientului cu tuberculoză din România, între două legislaturi
În octombrie 2013 începeam, împreună cu colegii de la ASPTMR, să ne gandim şi să lucram la un proiect de lege în beneficiul pacientului cu tuberculoză şi al întregului sistem medical care lucrează cu acest pacient. La final de legislatură, drumul